Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Glose la o carte oportună, necesară

        de Mircea Moisa

În adolescenţa-mi licean㠖 din urmă cu peste cinci decenii – una din dorinţele majore, irepresibile a aproape fiecărui elev, era aceea de a-şi procura şi a fi posesorul unui volum cu poezii de Mihai Eminescu. Şi asta, indiferent faţă de care dintre disciplinele de studiu dovedea predispoziţii şi se simţea atras mai mult. Poeziile lui Eminescu erau citite, recitite, aş fi înclinat să afirm, într-un mod ritualic, încât, fără sforţări exprese, multe dintre acestea erau „memorate” în întregime, ori reţinute, din altele câteva strofe sau versuri. Mai mult decât atât: în nu puţine situaţii, de grup, se „citau” versuri eminesciene considerate ca extrem de potrivite, consonând cu situaţiile respective, cu stările sufleteşti ale preopinenţilor. Ca să nu mai invoc perechile de îndrăgostiţi. Dar pe cei din generaţia mea îi preocupa şi cunoaşterea a cât mai multe repere din biografia poetului, în mod cât mai detaliat posibil, sub o infinitate, parcă, de aspecte. Şi toate aceste preocupări s-au perpetuat pe parcursul mai multor decenii şi… nu s-au încheiat nici până în prezentul cel mai palpabil.

În privinţa lecturilor interpretative, a studiilor şi exegezelor asupra creaţiei eminesciene, acestea au „demarat” şi ele, probabil mai întâi ca obligaţii de ordin şcolar, la vârsta adolescenţei. Apoi, pentru cei care au optat pentru studii universitare de filologie, cursurile, bibliografia parcursă, bine orientată, parcursă cu maximum de interes studios, în unele cazuri şi cu un spirit critic în devenire, în altele interesul studios se îmbina, parcă în mod osmotic, şi cu profunde sentimente de încântare. Iar ceea ce studenţii filologi n-au putut parcurge în urmă cu aproape cinci decenii, din cauza unor opere şi autori puşi la index în epocă, au realizat treptat, începând chiar cu primii ani de slujire la catedră, la clasele gimnaziale sau liceale. Un exemplu: o carte precum „Viaţa lui Mihai Eminescu” a lui G. Călinescu au putut-o citi abia la cea de-a IV-a ediţie revăzută, în 1964, la peste trei decenii de la ediţia princeps, din 1932, şi celelalte două care i-au urmat.

Această introducere este probabil cam extinsă, într-un text a cărui referenţialitate este o carte recent apărută, anume Eminescu. Negocierea unei imagini de Iulian Costache (Cartea Românească, 2008). Problema cu introducerea noastră s-ar putea justifica, oarecum, prin reamintirea, fie şi sumară, a unui context cultural, prea adesea distorsionat ori chiar eludat. Cei aflaţi astăzi la o vârstă septuagenară, mai ales, dar şi cei de vârstă ceva mai tânără, după încheierea studiilor universitare au avut, în permanenţă, de recuperat valori ale culturii române ţinute ani de-a rândul la index. Concomitent cu strădania studioasă de a fi sincroni în lectura lor activă cu fenomenul literar al prezentului fiecăruia, din cultura, literatura română, precum şi din cea universală.

Tocmai pentru astfel de motive, cartea lui Iulian Costache, odată reperată şi răsfoită, chiar şi în grabă în primele momente, atrage, îndeamnă la lectură studioasă, în paralel cu propriile-ţi acumulări istorico-literare, estetice şi receptare critică. Pentru un cititor consecvent, dedicat lecturii unor opere literare semnificative, ale unor scrieri exegetice, situaţiile şi „documentele” la care face referire autorul impunătorului volum despre Eminescu, îi sunt în cvasitotalitatea lor cunoscute. Grila, felul în care Iulian Costache le interpretează, le semnifică, le explicitează noima, sunt elemente esenţiale care stimulează lectura cărţii, producătoare de satisfacţii intelectuale şi de ce nu? benefice, stimulatoare pentru reflecţii şi reconsiderări personale.

Referindu-ne la „organizarea” conţinutului, la edificiul şi structura proprie a acestuia – căci substanţialul volum ni se pare un adevărat edificiu exegetic, edificat dintr-o perspectivă hermeneutică actuală, permanent raportată la contextele etapelor la care face referire, ne aflăm în faţa unei lucrări riguros şi nuanţat elaborate. Scrisă într-un stil elevat, de distinsă intelectualitate, fără ostentaţie ori preţiozităţi căutate cu orice preţ, cu scopul de a epata. Iulian Costache îşi cucereşte cititorii potenţiali şi prin stilul personal de înaltă intelectualitate, atât de natural, organic pe întregul parcurs al discursului său hermeneutic, al pregnanţei scriiturii propriu-zise.

Invocând şi utilizând în edificarea lucrării sale un material bogat şi variat, cu note de subsol, cu o extinsă, substanţială şi, în cele mai dese cazuri, esenţială, semnificativă bibliografic, volumul este alcătuit armonic şi polifonic totodată. (N-am apelat, cum s-ar putea fugitiv percepe, la oximoron).

Primele două studii cuprinse în volum, „Sfidări actuale ale lecturii operei canonice” şi, respectiv, „Decuparea obiectului”, constituite ambele din mai multe paragrafe, în mare spus reprezintă o punere în evidenţă a temei enunţate în titlul volumului. Spre edificare, vom cita din finalul celui de-al doilea studiu: „Faţă de desfăşurările impresionante de meridiane şi paralele, istoria eminescologiei nu înseamnă decât o pată de culoare pe marea hartă a istoriei literaturii române, iar cartograful ce va fi să o pună în operă, vreodată, nu reprezintă şi el decât doar un mic contributor. Faţă de acestea, cu studiul de faţă, noi nu facem decât să încercăm să deschidem pârtie viitorului cartograf ce va să vie, cel care va avea de dus la capăt demersul pe care noi am încercat să-l iniţiem şi să-l justificăm prin cele de faţă.” (pag. 70)

Dezvoltarea adecvată a temei se învederează cu fiecare pagină a volumului, structurat până la final în cinci secţiuni, după cum urmează: „A. Valorizări negative”; „B. Valorizări pozitive”; „C. Semioza extraliterară”; „D. Oferta poeziei eminesciene”, „E. Oferta operei eminesciene. Structuri de negociere”. La rândul lor, aceste cinci secţiuni sunt structurate pe subcapitole, ale căror titluri vizează constituirea a ceea ce, de multă vreme, în istoria literaturii române s-a constituit şi a fost denumit, ca fenomen exegetic, eminescologie. Iulian Costache operează în lucrarea sa un amplu studiu de altfel, cu noţiuni dintre cele mai adecvate, concepte ce s-au statornicit temeinic în teoria şi exegeza modernă a literaturii. Potenţialul cititor al acestui volum va descoperi el însuşi, în armonia şi polifonia acestuia, viziunea şi profunzimea întru totul adecvate abordării unei teme de majoră relevanţă în literatura română. Cu reale câştiguri pentru sine, cu satisfacţii reale. Eleganţa naturală a scriiturii ne sugerează faptul că Iulian Costache este şi sub acest aspect afin cu profesorii săi (nu e nevoie de niciun epitet, în cazul acestor nume) Nicolae Manolescu şi Paul Cornea.

Dinspre Craiova privind, centru cultural în care în revista Ramuri s-a constituit, începând cu iunie 1909, un segment important al eminescologiei, vom reaminti că în publicaţia „Vocea Român㔠– „revistă a corpului profesoral din Craiova” – cu apariţie lunară, s-a publicat una dintre primele cronici literare, dacă nu chiar prima, sub semnătura profesorului Mihail Strajan, la volumul Poesii de Mihail Eminescu, din 1883/84, cronică apărută în revista craioveană din 15 februarie 1884.

Iulian Costache, prin volumul său „EMINESCU. Negocierea unei imagini”, sintagmă completată în foaia de titlu cu o precizare binevenită, anume „- construcţia unui canon, emergenţa unui mit – „ realizează un veritabil moment editorial în contextul actual cultural-literar. Cartea sa se impune, neapărat, procurată de către adevăraţii „iubitori de Eminescu” şi păstrată permanent la îndemână.

© 2007 Revista Ramuri